Warning: session_start(): open(/var/lib/php/sessions/sess_as72j17i025jm2vp3onfi2ol10, O_RDWR) failed: Disk quota exceeded (122) in /home/dordesufet/domains/dordesuflet.ro/public_html/system/library/session.php on line 21 Dambovicioara
English Română

Dambovicioara



Istoric

La poalele maiestosului masiv Piatra Craiului,ocupand nivelurile superioare ale platformei Fundata (peste 800m) se afla satul DAMBOVICIOARA. Desi atestarea documentara se pare sa fie tarzie (1762), satul facand parte din Culoarul Rucar_Bran are o istorie comuna cu acesta.



Din perioada stapanirii romane in Dacia, apoi in perioada ocupatiei otomane si pana in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial, drumul transcarpatic al Branului capata o certa valoare comerciala si militara. Asezat pe drumul comercial care face legatura dintre Tara Romaneasca si Transilvania, satul Dambovicioara a cunoscut o viata economica inca de la primele asezari pe aceste meleaguri.Fiind mai laturalnic fata de drumul comercial principal, pe aici s-a facut negotul nevamuit- contrabanda cu vite,cu branza, cu cereale, vin, tuica etc.

Satele platformei Fundata: Dambovicioara,Ciocanu,Sirnea,Fundata,Fundatica reprezinta expresia ascensiunii habitatului in Carpati pentru valorificarea bogatelor resurse naturale oferite de spatiul montan. Preocuparea de baza a fost cresterea animalelor, prelucrarea laptelui – caseriile. Aceasta preocupare s-a mentinut si dezvoltat pana in zilele noastre, foarte vie si astazi in satul Dambovicioara. Produsul traditional specific zonei este cascavela, o branza din lapte de vaca maturata prin afumare.Pana in anul 1928 satul a aparținut de Rucăr, ca in anul 1928 sa se formeze comuna Dâmbovicioara cu satele Dâmbovicioara si Ciocanu. Satul Podul Dâmboviței s-a alipit mai tarziu, dupa anul 1950.



Arhitectura

Casele tradiționale sunt construite pe ziduri de piatra, un subsol înalt. Intrarea in pivnița se face din curte, pivnița este prevăzută cu gârlici (intrare strâmta) si are doua ochiuri mici pentru aerisire. Însă elementul de forță al casei tradiționale, rămâne pridvorul amplu, acel spațiu intermediar, prin care casa comunică în exterior, sala închisă cu stâlpi, care creează deopotrivă registre continue de umbră sau reflex, efect de seră și eficiență termică. Orientată spre est sau spre sud, prispa este locul în care stai şi nu te plouă, locul de unde privești lumea, locul în care te simți adăpostit și domn.

Casele vechi, ramase puține, sunt compuse din doua încăperi locuibile “casa mica” de locuit si gătit si “casa mare”, mai încăpătoare in care se păstrează lucrurile de valoare si îmbrăcămintea si unde se primesc musafirii mai de vaza. Intre aceste camere se afla tinda, uneori din tinda se intra in cămara (un fel de magazine pentru păstrarea alimentelor).Pereții caselor sunt făcuți din bârne de brad. Peste bârne se bar șipci de brad pentru fixarea tencuielii. Acoperișul -in patru ape- este format dintr-un schelet de lemn, din căpriori, peste care, in curmeziș se bat lați, iar peste lați, șita. Sitele sau șindrilele din lemn de rășinoase reprezintă unul dintre cele mai vechi tipuri de acoperișuri utilizate in Romania, șipci din lemn de brad subțiri care se bat in cuie si sunt suprapuse in 2-5 straturi.

Constructie


De mai mult timp, eu si soțul meu visam la o casa tradițională românească într-o zona de sat neinvadata de structuri mari si aglomerate si accesibila ca distanta , noi locuim in București. Ne-am hotărât sa ne permitem o „aroganta „ si sa cumpăram căsuța de pe deal si vedem noi …. Căsuța era nelocuita , cu tavanul căzut , dar toate elementele tradiționale muscelene din zona Rucăr erau vizibile , casa cu doua nivele : pivniță înălțată si casa de locuit cu pridvor continuu acel spațiu intermediar cu care casa se continuă in exterior ca o sala închisa cu stâlpi . La etaj, sunt 2 camerele de locuit cu tinda intre ele, intrarea in camere se face tradițional prin tinda.Casa era construita in anul 1905, inițial in planul de reabilitare am intenționat sa păstram bârnele de brad si doar sa adăugam ce lipsește. Ulterior ,împreuna cu arhitectul Sorin Istudor, am reconsiderat (majoritatea erau putrede deoarece casa fusese abandonata si tavanul se surpase).In proiectul de reabilitare am ținut cont si am păstrat toate elementele tradiționale, am folosit materiale de construcție si forță de lucru din zona.



Casa veche , așa cum o numim a rămas cu destinația de Casa Mare , acolo unde se primesc musafirii importanți. Cele doua camere au primit destinația de camera de servit masa si camera de zi , cu șemineu.In spatele casei vechi , am construit o casa noua din lemn cu etaj. Casa Noua este lambrisata in exterior si acoperita cu sita, ne-am dorit sa o integram in peisaj, sa arata ca un grajd (sura). In casa noua sunt doua dormitoare si doua bai ( o baie si un dormitor la fiecare etaj).



Intre cele doua case este un corp de legătură in care se afla bucătăria. In bucătărie se intra din parcare , si din bucătărie se iese pe terasa.Pentru amenajarea interiorului am ales un stil etno-tradițional, o atmosfera rustic-interpretat cu confortul zilelor noastre. In execuția designul interior ne-a ghidat Dna Marinela Filip , un designer cu mult bun gust si mult bun simt. Atenția la detaliu si calitatea materialelor este cea ce caracterizează interiorul Casei de oaspeți Dor de suflet. Piesele de mobilier sunt din lemn masiv de stejar completate cu piese din anticariat.

Portul popular

Portul popular muscelean, costumul femeiesc este specific si zonei Dâmbovicioara.Piesele principale care caracterizează portul femeilor sunt: ia, fota si marama.Ia femeii este compusa din trei bucăți: trupul (bust) , poale si nada (îmbinarea). Ia este confecționată din pânza de casa înălbita-topita. Trupul iei era ori cusut cu acul ori ales in războiul de țesut. Semnele cusute si culorile alese sunt diverse si deosebit de frumoase.

Fota este de forma dreptunghiulara , într-o singura bucata, țesută in război, in patru ițe cu care fetele si femeile se „încing „ strâns in jurul corpului de la talie in jos. Aceasta este fota „strâmtă”. Femeile venite prin căsătorie de la Șirnea , purtau si fote „largi”. Fotele erau confecționate din lâna toarsa si vopsita.Fetele tinere își completau găteala cu marama. Fondul de urzeala si bătătura maramei era din borangic. La gat isi puneau salbe , iar la urechi cercei strălucitori. Marama este pusa si prinsa pe cap de ” legatoare” , strânsă la spate. „Legatoarea” este lucrata din catifea neagra, albastra sau roșie, pe care se montează un model, in forma de rețea de mărgele mici si tuburi de sticla de diferite culori.



Acest port popular si in special fotele argesene, au cunoscut o puternica popularitate in perioada regalista si au fost promovate in special de Regina Maria.Alteța Sa Regală purta cu drag hainele românești și a transmis această iubire de frumos și în rândul doamnelor de la curte. Nu a durat mult până când au înflorit centrele meșteșugărești în zona actualului județ Argeș și fotele au început să ajungă la familiile bogate din toată țara.Eleganța lor deosebită, prezența firului metalic și romburile fine au fost foarte apreciate în înalta societate.



Designer Marinela Filip


"Mi-e dor de locul acesta de vis! Ramane una dintre lucrarile mele de suflet..."

Dambovicioara, Octombrie 2016