Dorul meu

La granița dintre județul Argeș si județul Brașov , satul Dâmbovicioara se ițește de după chei ca un loc curat , liniștit as zice minimalist – cochet parca ferit de ochii turistului. Sentimentul de discret m-a atras in acest loc , dar si băbuțele satului pe băncuțe in fata porți, așezate la „televizor „ (cine a copilărit la sat la bunici , știe ca băncuța de pe marginea drumului este canapeaua din fata televizorul a bunicilor si străbunicilor noștri).

Oamenii din acest loc au un chip frumos , hotărât si curat, ..doar strămoșii lor sunt locuitorii ai hotarelor dintre Transilvania si Tara Românească , gen Snow din Urzeala Tronului. Loc de granița si comerț Culoarul Rucăr _Bran, este locul unde oamenii nu au fost niciodată flamanzi si asta se vede.

Așa arata satul Dâmbovicioara pe care l-am întâlnit întâmplător si m-a atras magnetic într-o zi de început de toamna.

Plecam de la „ munte „….de când mă știu (sunt Constănțeanca , dar cred ca se aplica si Bucureștenilor …) „la munte” înseamnă sa pleci pe DN1 către valea Prahovei si sa te oprești in stațiunile arhicunoscute sau sa ajungi in Brașov sau in Poiana. Ne-am hotărât sa schimbam DN1 cu DN 73 către Câmpulung Muscel, am zis noi sa mai vedem, sa ne mai clătim ochii si cu alte peisaje . Am trecut prin Râșnov, Bran ( am cumpărat un pepene de pe marginea drumului) si am ajuns pe nesimțite pe dealurile verzi din județul Argeș , un drum șerpuit cu dealuri acoperite de verde pana in vârf . Peisajul de „dor de copilărie la tara „ ne-a deschis pofta de a simți mai mult. In satul Podul Dâmbovicioarei ne-am decis sa facem dreapta către Cheile Dâmbovicioarei cu sentimentul de „ dor de duca” in suflet , sentiment inspirat de peisaj. Cheile ne-au surprins plăcut , ..un drum îngust intre pereți de stanca înalți. Ne-am adus aminte de filmele lui Florin Piersic , Drumul Oaselor ,Mărgelatul ,Zestrea Domniței Ralu, Șapte Cai ,filmate aici in peisajul cheilor din Rezervația Naturala Piatra Craiului si am revăzut caii gonind printre stânci pentru a evada din strâmtoarea acestora. Cheile nu sunt foarte lungi , după 2 km s-a deschis in fata noastră un sat cu căsuțe de o parte si de alta a drumului .. pe deal.

Am zis sa ne oprim sa vedem acest sat micuț, cu oameni frumoși dintr-un sentiment de „dor de oameni”. Ne-am întâlnit întâmplător cu Tanti Stela (mamaia pe care generația mea o cunoaște din copilărie) si am intrat in vorba. Si așa a început povestea noastră… Casa de oaspeți „Dor de suflet”.